FacebookTwitterLinkedIn

Departamentul Trezoreriei a anunțat că firmele americane nu vor mai putea investi liber în străinătate în cele mai avansate tehnologii, precum inteligenţa artificială sau computerele cuantice, dacă este vorba de „ţări problematice”, în special China.

Președintele Joe Biden a semnat un ordin executiv destinat „apărării securităţii naţionale americane prin protejarea tehnologiilor critice ale următoarei generaţii de inovaţii militare”. Ordinul subliniază aspectul „strict limitat” prin care „se menţine angajamentul faţă de investiţiile transfrontaliere”.

Noile reguli impun companiilor şi persoanelor fizice americane să informeze administraţia SUA asupra anumitor tipuri de tranzacţii şi să interzică pur şi simplu altele atunci când acestea implică „entităţi care au legătură cu tehnologiile avansate identificate în ordin”, informează Agerpres.

Un oficial al guvernului american a declarat: „China îşi asumă dorinţa de a achiziţiona şi produce tehnologii cheie esenţiale care pot ajuta la modernizarea armatei sale; acest ordin urmăreşte tocmai limitarea investiţiilor americane în companiile implicate în acest efort”.

Suspiciunile administrației SUA se referă la faptul că Beijingul va profita de investiţiile americane nu doar în ceea ce priveşte transferul de tehnologie, ci şi prin „beneficii intangibile”, precum sprijinul pentru înfiinţarea liniilor de producţie, schimburi de experienţă şi acces la pieţe.