FacebookTwitterLinkedIn

Vila în stil colonial a fost construită în 1937 de părinții Miei Farrow: John Farrow, producător, regizor și scenarist premiat cu Oscar, și Maureen O’Sullivan, actrița care a interpretat-o pe Jane în șase filme „Tarzan”, între 1932 și 1942.

Mia Farrow, pe care o cunoaștem drept partenera și muza lui Woody Allen, provine dintr-o familie cât se poate de interesantă. Tatăl ei, John Farrow, cineast născut în Australia, a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru regie pentru filmul „Wake Island” (1942) și a câștigat prestigiosul trofeu în 1957, ca scenarist, pentru „Înconjurul lumii în 80 de zile” (cu David Niven și Shirley MacLaine).

John și cea de-a doua sa soție, Maureen O’Sullivan, au avut opt copii. Una dintre surorile mai mici ale Miei, Prudence Farrow Burns, l-a inspirat pe John Lennon să scrie cântecul „Dear Prudence”, inclus pe discul Beatles „White Album” (Prudence și Lennon & Co s-au întâlnit în 1968 în India, unde au studiat împreună meditația transcendentală).

Fiul Miei, Ronan Farrow, este un reputat jurnalist, cunoscut pentru dezvăluirile despre abuzurile sexuale comise de producătorul Harvey Weinstein și publicate în revista „The New Yorker”, recompensată pentru aceste articole cu Premiul Pullitzer.

Revenind la casa părintească, cunoscută drept Greystoke Cottage, aceasta ocupă un colț idilic în inima Bel Air-ului. „Colț” e impropriu spus, terenul proprietății măsurând 2.000 de metri pătrați de grădini străbătute de alei pietruite care urcă și coboară prin abundența de plante verzi și copaci maturi pentru a ajunge la piscină, la foișor sau la terasele unde se poate servi masa.  

Pusă în vânzare pentru 10,9 milioane de dolari, după o renovare care a durat aproape doi ani, vila istorică are patru dormitoare și patru băi. Livingul măsoară nu mai puțin de 9 metri lungime și se învecinează cu camera de servit masa. La parter se află bucătăria, biroul cu pereți lambrisați și camera media cu grinzi aparente și glasvanduri de la tavan la podea, care dau spre o terasă acoperită.

Dormitorul principal are șemineu, este deservit de o baie spațioasă și un dressing walk-in și este înconjurat de o verandă.

În vârstă de 78 de ani, Mia Farrow a fost căsătorită doi ani cu Frank Sinatra. De patru ori nominalizată la Globul de Aur, Farrow a jucat în 13 dintre filmele lui Woody Allen și este mama a 14 copii, dintre care zece adoptați.

Foto Sotheby’s International Realty