Gewiss, producător de soluții pentru automatizarea locuințelor, iluminat inteligent și e-mobilitate, își extinde biroul din România în cadrul Oregon Park de la 500 la 1.000 mp. Amplasat în nordul Bucureștiului, în zona Floreasca – Barbu Văcărescu, Oregon Park este deținut și administrat de fondul de investiții Lion’s Head.
Gewiss România coordonează întreaga activitate a companiei pentru regiunea de nord-est a Europei și la nivel local. Clusterul NEE (Europa de nord-est) înglobează 28 de țări, printre care Ungaria, Polonia, Albania, Moldova și Croația. În cadrul sediului principal din Oregon Park, compania găzduiește un showroom încă din anul 2019, căruia i se alătură showroom-urile din Timișoara și Cluj-Napoca și reprezentanții locali din Sibiu, Craiova, Brașov, Iași, Constanța și Suceava.
Oregon Park cuprinde trei clădiri de birouri clasa A, cumulând 70.000 mp de suprafață office, plus 3.000 mp dedicați zonei de retail și 12.000 mp de zone verzi amenajate.
Alți chiriași care au ales acest parc de birouri sunt Deloitte, Oracle, BNP Paribas, Cetelem sau Europa FM.