În raportului „World Economic Outlook”, publicată marţi, Fondul Monetar Internațional (FMI) estimează o creştere reală a Produsului Intern Brut mondial de 3% în 2023, faţă de un avans de 2,8% cât estima în luna aprilie, în timp ce previziunile pentru 2024 au fost lăsate nemodificate la 3%.
Pierre-Olivier Gourinchas, economistul şef al FMI: „Suntem pe o traiectorie bună, dar nu am depăşit încă perioada dificilă. Ceea ce vedem atunci când excludem ultimii cinci ani este o creştere de aproape 3%. Este o încetinire semnificativă comparativ cu ceea ce am avut înainte de COVID”, conform Agerpres.
FMI se aşteaptă la o situaţie mai bună la finalul anului 2023, cu o inflaţie care ar urma să ajungă la 6,8%, cu 0,2 puncte procentuale mai puţin decât estima în luna aprilie.
Însă, această inflaţie ridicată ar urma să dureze mai mult timp, astfel că la finele lui 2024 se va situa încă la 5,2%, cu 0,3 puncte procentuale mai puţin decât estima în primăvară instituţia financiară internaţională.
În ceea ce priveşte economiile emergente şi în curs de dezvoltare, FMI se aşteaptă la o creştere de 4% în 2023 şi un avans de 4,1% în 2024. Totuși, FMI avertizează asupra înăspririi condiţiilor de creditare, precum şi asupra riscului ca problemele cu datoriile să se răsfrângă asupra unui grup mai larg de economii.