Filmul „Napoleon”, regizat de Ridley Scott, este în această perioadă în plină promovare, premiera urmând să aibă loc în luna noiembrie. Este o bună ocazie să facem cunoștință cu Jean-Christophe Napoleon Bonaparte, care este astăzi liderul neîncoronat al Casei Bonaparte, dinastia imperială și regală europeană fondată de Napoleon I în 1804.
În vârstă de 37 de ani, Jean-Christophe Napoleon Bonaparte este stră-stră-strănepotul lui Napoleon I din partea fratelui mai mic al împăratului, Jérôme, rege al Westphaliei. Napoleon nu a avut descendenți direcți, deci Jean-Christophe este liderul Casei Imperiale a Franței și moștenitorul lui Napoleon Bonaparte.

Jean-Christophe a devenit șef al fostei Case Imperiale a Franței la vârsta de 11 ani, după ce bunicul său Louis, Prinț Napoléon, l-a numit succesor prin testament, „sărindu-l” pe tatăl său, prințul Charles Napoléon. Bătrânul era nemulțumit pe de o parte pentru că fiul său divorțase și se recăsătorise fără permisiunea sa, pe de altă parte din cauza vederilor politice liberale și democratice ale acestuia. Charles s-a resemnat și a acceptat decizia tatălui său, între el și fiul său neexistând până acum conflicte în privința succesiunii.

Născut pe Coasta de Azur, în pitorescul orășel Saint-Raphaëla Jean-Christophe este fiul lui Charles Napoléon și al primei soții a acestuia, prințesa Béatrice de Bourbon-Two Sicilies. Deține un MBA La Harvard Business School și lucrează ca analist de investiții la Morgan Stanley în New York, fiind în același timp asociat în două fonduri de investiții, Advent International și The Blackstone Group din Londra. Anul trecut, a devenit co-fondator al Leon Capital, un fond de investiții privat unde este și managing partner.



În 2019, Jean-Christophe s-a căsătorit cu contesa Olympia de Arco-Zinnerberg, strănepoata lui Charles I de Austria, care este înrudită cu cea de-a doua soție a lui Napoleon I, arhiducesa Marie-Louise de Austria. Ceremonia religioasă a fost oficiată la catedrala Saint-Louis des Invalides din Paris. Mireasa a purtat o creație Oscar de la Renta iar printre invitați s-au numărat prințesa Beatrice și Edoardo Mapelli Mozzi, Sabine Getty, prințul Pavlos și prințesa Maria-Olympia ai Greciei. Petrecerea s-a ținut la Château de Fontainebleau, palat care altă dată a fost reședința monarhilor francezi.
Foto Profimediaimages.ro