FacebookTwitterLinkedIn

Preţul petrolului WTI, de referinţă în SUA, a urcat miercuri cu 2,9%, reducând decalajul faţă de indicele de referinţă global Brent, ca reacţie după vacanţa de ziua naţională la reducerile de producţie ale Arabiei Saudite şi Rusiei.

Cotaţia petrolului West Texas Intermediate a crescut cu 2 dolari faţă de închiderea de luni, sau cu 2,9%, la 71,79 dolari pe baril, transmite Reuters.

Contractele futures pentru ţiţeiul Brent au crescut cu 32 de cenţi, sau cu 0,4%, la 76,57 dolari pe baril, după ce au câştigat marţi 1,60 dolari pe baril.

Întrucât marţi nu au avut loc tranzacţii pe piaţa americană, tranzacţiile de miercuri au făcut ca WTI să ajungă din urmă creşterile petrolului Brent din ziua precedentă.