Două noi spaţii de servicii moderne sunt deschise începând de sâmbătă pe Autostrada A1, pe tronsonul Timişoara-Lugoj, în zona localităţii Recaş, a anunţat directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol.
“Acestea reprezintă rezultate concrete ale Strategiei pentru dotarea, operarea şi întreţinerea acestor spaţii de pe reţeaua rutieră de mare viteză din România. Cele două spaţii de servicii sunt amplasate pe tronsonul Timişoara – Lugoj, km. 481+646 (stânga şi dreapta), în zona localităţii Recaş şi au o serie de dotări adaptate cerinţelor moderne”, a scris directorul CNAIR, Cristian Pistol, potrivit Agerpres.
Spaţiile de servicii menționate au fost modernizate în baza contractului de concesiune încheiat între CNAIR SA şi Rompetrol Downstream SRL. CNAIR continuă aplicarea acestei strategii, iar în perioada următoare vor mai fie deschise alte spaţii de servicii cu dotări asemănătoare, a explicat directorul CNAIR.