Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care are rolul de a proteja pădurile și de a asigura controlul eficient asupra activităților desfășurate în fondul forestier. Astfel, pădurile vor fi supravegheate cu sisteme de monitorizare video, iar jandarmeria va interveni în situații în care sunt constatate tăieri ilegale.
Alfred Simonis, președintele interimar al Camerei Deputaților: „Până în acest moment, singurii care puteau face control erau pădurarii, ori dacă pădurarul nu dorea, nu se putea face controlul. După ce această lege va intra în vigoare, jandarmeria poate descinde și poate face controale în fondurile forestiere și poate supraveghea cu camere video. Chiar va avea obligația de a supraveghea drumurile forestiere, iar unde vede activitate intensă să meargă să facă controale”, conform RRA.
Bogdan Rodeanu, deputat USR: „Din pădurile României se fură minut cu minut, oră cu oră, zi de zi. Puteați să opriți furtul din pădurile României, pentru că un proiect de lege similar stă de doi ani de zile la sertar. Asta nu înseamnă corectitudine politică, asta nu înseamnă grijă față de țară, ci asta înseamnă rea voință și incompetență.”
Camera Deputaților este for decizional, iar actul normativ merge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.