FacebookTwitterLinkedIn

Inflația și rata dobânzii se vor stabiliza la valori mai ridicate comparativ cu perioada de dinainte de criza economică din 2009 și de pandemia de COVID-19, apreciază Adrian Codirlașu, vicepreședintele Asociației CFA România.

“Conform rezultatelor sondajului procesul dezinflationist continuă, anticipațiile inflaționiste atingând cea mai mică valoare din 2013. Consistent cu aceste anticipații dezinflationiste sunt și anticipațiile de ușoară reducere a ratelor de dobândă. Însă, în acest ciclu economic, atât rata inflației, cât și ratele de dobândă se vor stabiliza la valori semnificativ mai ridicate decât cele înregistrate între cele două crize: criza subprime și criza corona”, a spus Codirlașu.

Asociația a derulat un sondaj periodic prin intermediul căruia vrea să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a crescut în luna mai, cu 4 puncte, la valoarea de 59 puncte. Această situație s-a datorat componenței de anticipații, care a înregistrat o creștere de 8 puncte, până la valoarea de 56,7 puncte.

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni a continuat să scadă și s-a situat la valoarea medie de 7,73%, cea mai mică valoare din martie 2022.

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, 85% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0146 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0719 lei pentru un euro.

Referitor la evoluția prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, 61,5% dintre participanți anticipează o stabilitate a acestora în timp ce 38,5% dintre participanți anticipează o scădere în următoarele 12 luni, nefiind înregistrată nicio opinie de majorare a prețurilor. De asemenea 46% consideră că prețurile actuale sunt supraevaluate, iar 54% că sunt corect evaluate.