Numărul abonamentelor de servicii mobile 5G va depăși pragul de 1,5 miliarde la nivel global până la sfârșitul anului 2023. India se află în fruntea clasamentului, cu 10 milioane de abonamente.
”În ciuda provocărilor de ordin geopolitic și a încetinirii macroeconomice înregistrată în unele piețe, furnizorii de servicii de comunicații din întreaga lume continuă să investească în rețelele 5G”, se arată într-un raport al Ericsson.
După ce a lansat serviciile 5G în august 2022, India înregistrează o dezvoltare accelerată a rețelelor de telecomunicații, în cadrul inițiativei Digital India.
La finalul anului trecut, numărul abonamentelor 5G din India era de aproximativ 10 milioane și se estimează că acestea vor reprezenta aproximativ 57% din numărul total al abonamentelor de servicii mobile din această țară până la finele lui 2028.
”Astfel, India ar deveni regiunea cu cea mai rapidă dezvoltare 5G la nivel global”, se arată în raport.
Adoptarea abonamentelor 5G în America de Nord a fost mai puternică decât se estimase anterior, iar la sfârșitul anului trecut regiunea avea cea mai mare pondere a abonamentelor 5G la nivel global, de 41%.