FacebookTwitterLinkedIn

Din luna iulie, preţurile la sute de produse alimentare vor începe să scadă, promite ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire.

Cei mai mari 75 de producători de alimente din Franța își reduc prețurile din luna iulie, sub presiunea (nu tocmai blândă) venită din partea ministrului francez al economiei, Bruno Le Maire, scrie RetailDetail.eu.

Oficialul a ajuns la un acord cu producătorii de alimente pentru a-și revizui prețurile în scădere, deoarece prețurile cu ridicata au început să scadă. Vorbim despre produsele alimentare precum paste, carne de pasăre, cereale și ulei, printre altele.

În mod normal, ar dura „trei, patru sau cinci luni” pentru ca producătorii să afișeze la raft prețurile cu ridicata reduse, dar acum sunt de acord cu o revizuire din timp. Cincisprezece producători mari de alimente, inclusiv Coca-Cola și Unilever, au convenit să redeschidă negocierile cu supermarketurile privind contractele pentru anul în curs.

În Franța, prețurile alimentelor sunt încă cu 14,1% mai mari decât în ​​urmă cu un an. Pentru a proteja puterea de cumpărare a populației, Le Maire obținuse deja în luna martie ca o primă soluție în acest sens decizia potrivit căreia supermarketurile să vândă o selecție de produse la „cel mai mic preț posibil” timp de trei luni.

„Încă se continuă această inițiativă până la sfârșitul anului”, au anunțat autoritățile franceze.

Cu producătorii, însă, lucrurile au fost mai dificile: ministrul economiei a trecut la amenințări și a anunțat săptămâna trecută că cei care nu cedează ar trebui să se aștepte la consecințe. De exemplu, ministrul va publica numele celor care nu au participat la această inițiativă până la sfârșitul lunii iunie, pentru a-i umili public. De asemenea, el a mai amenințat că va reduce marjele lor „în creștere” prin măsuri fiscale.