FacebookTwitterLinkedIn

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) anunţă, marţi, că înscrierile pentru Regiunea Nord-Vest în Programul Casa Verde Fotovoltaice s-au încheiat, iar bugetul disponibil a fost rezervat integral în primele trei minute.

Astăzi, 06 iunie 2023, a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională – Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea Nord Vest – judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş. Bugetul de 240.020.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral în primele trei minute prin înscrierea unui număr de 12.001 persoane fizice”, menționează AFM, într-un comunicat de presă citat de news.ro.

Potrivit preşedintelui instituţiei, Laurenţiu-Adrian Neculaescu, până în prezent s-au derulat înscrierile în program pentru jumătate din regiunile ţării. Acesta a adăugat că peste 43.000 de persoane fizice doresc să devină prosumatori cu sprijin financiar de la Administraţia Fondului pentru Mediu, iar înscrierile vor continua conform calendarului și pentru celelalte regiuni.