FacebookTwitterLinkedIn

Grupul german Mercedes Benz, partener de mulți ani al Renault pe segmentul de vehicule comerciale uşoare, nu va lua parte la proiectul utilitarei electrice FlexEVan al companiei franceze, concentrându-se, în schimb, pe noua sa platformă premium electrică VAN.EA.

FlexEVan, care ar urma să fie lansat în 2026, este dezvoltat pentru mărcile Renault şi Nissan, iar surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că la proiect s-ar putea alătura Renault Trucks, un brand deţinut de grupul suedez Volvo.

Un purtător de cuvânt al Mercedes a confirmat că firma nu intenţionează să lanseze o utilitară de mărime medie sau mare pe o altă platformă în afară de VAN.EA.

Reprezentanţii Renault nu au dorit să comenteze informaţia.

În prezent nu este analizat în mod activ niciun proiect concret între Renault şi Mercedes, adaugă sursele, deşi noile subvenţii din SUA şi Europa ar putea determina cele două companii să pună în comun facilităţile de producţie.