Credit Suisse a fost obligată, vineri, să plătească 926 de milioane de dolari fostului prim-ministru al Georgiei, Bidzina Ivanishvili, pentru că acesta şi-a pierdut o parte din avere din cauza băncii, într-o hotărâre a unei instanţe din Singapore care reprezintă una dintre cele mai mari despăgubiri acordate de justiţie împotriva instituţiei financiare elveţiene.
Curtea Comercială Internaţională din Singapore a constatat că o divizie a Credit Suisse nu a acţionat cu bună-credinţă şi a neglijat să păstreze în siguranţă activele lui Bidzina Ivanishvili, în cea mai recentă lovitură pentru banca aflată în dificultate, care este preluată de UBS, transmite Reuters.
Credit Suisse a anunțat imediat că va contesta decizia.
”Hotărârea publicată astăzi este greşită şi ridică probleme juridice foarte importante. Credit Suisse Trust Limited intenţionează să depună un recurs”, a precizat Credit Suisse într-un comunicat.
Omul de afaceri miliardar Ivanishvili, care a fost prim-ministru al Georgiei din 2012 până în 2013, a plasat 1,1 miliarde de dolari sub tutela Credit Suisse Trust în 2005.
Avocaţii săi, Cavinder Bull şi Woo Shu Yan, de la firma de avocatură Drew & Napier, au spus că eşecurile Credit Suisse Trust au dus la o gestionare defectuoasă, frauduloasă, şi la pierderi substanţiale.
În hotărârea publicată vineri, instanţa a declarat că banca nu a reuşit să protejeze activele lui Ivanishvili şi să-l împiedice pe Patrice Lescaudron, consilier la Credit Suisse Trust din Singapore, să aibă acces la acestea.
Lescaudron a fost condamnat de un tribunal elveţian în 2018 pentru falsificarea semnăturilor foştilor clienţi, inclusiv Ivanishvili, pe o perioadă de opt ani. Acesta a recunoscut că a falsificat tranzacţiile şi a ascuns pierderile, într-o schemă care i-a adus zeci de milioane de franci elveţieni.
El a fost eliberat în 2019 şi s-a sinucis în 2020.
Cele 926 de milioane de dolari care urmează să fie plătite de Credit Suisse vor fi reduse cu 79 de milioane de dolari, sumă plătită deja în decembrie.