FacebookTwitterLinkedIn

Primele ghiduri de finanțare ale Programului Regional Vest vor fi lansate în luna iunie, iar valoarea fondurilor disponibile se ridică la aproape jumătate de miliard de euro.

”Acestea vor însuma 23 de apeluri de proiecte, cu un buget total de peste 463 de milioane de euro, adică aproximativ 40% din alocarea Regiunii Vest pentru exercițiul financiar 2021-2027”, a anunțat ADR Vest.

Instituția va finanța proiecte care vizează, printre altele, construcția de drumuri Județene, mobilitatea urbană sustenabilă, eficiența energetică în clădirile publice și infrastructura verde.

După publicarea ghidurilor, potențialii beneficiari vor avea la dispoziție între una și două luni pentru pregătirea proiectelor.

Regiunea Vest beneficiază de fonduri europene în valoare de 1,18 miliarde euro prin Programul Regional Vest 2021-2027, pentru investiții care sprijină creșterea economică, dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor săi.