Cinci persoane au murit și mii de locuitori au fost evacuați din casele lor după ce furtuni puternice au făcut ravagii în regiunea Emilia-Romagna din nordul Italiei, provocând inundații grave și alunecări de teren.
Oamenii s-au refugiat pe acoperișurile caselor după ce 15 râuri au ieșit din matcă, scufundând orașe întregi, notează The Telegraph.
Cele cinci decese au fost confirmate de prefectul din Forlì-Cesena, potrivit Rai News. Printre victime se numără un bărbat în vârstă și un cuplu care deținea o companie din sectorul agricol, potrivit Corriere della Sera. Cadavrul unei femei germane a fost găsit pe o plajă din Cesenatico, un oraș de pe coasta Adriaticii, dar nu este clar dacă aceasta a fost ucisă de furtuni.
Agenția de protecție civilă a Italiei a declarat miercuri că situația s-ar putea înrăutăți. “Precipitațiile nu s-au terminat, vor continua timp de câteva ore”, a declarat șeful agenției, Titti Postiglione, pentru postul de televiziune SkyTG24. “Ne confruntăm cu o situație foarte, foarte complicată”.
Ploi abundente s-au înregistrat în Italia în ultimele zile, dar zona cea mai grav afectată a fost Emilia-Romagna și părți din regiunea centrală Marche, unde 12 persoane au murit în urma inundațiilor în septembrie anul trecut. Marele Premiu al F1 Emilia Romagna programat pentru acest weekend a fost anulat.