Fără doar și poate, când vine vorba de „investiții“ în educația copiilor spunem foarte greu „nu“. Răspundeți sincer, de câte ori ați refuzat o lecție de pian, o repriză de fotbal sau o oră de escaladă, un atelier de robotică sau, de ce nu, o inițiere în arta fotografiei? Toate sunt împachetate frumos sub denumirea de activități extrașcolare, acele experiențe care întregesc viața de școlar a celor mici și care aduc culoare și diversitate în programul lor. Dar ce facem când cei mici, indeciși, vor să încerce toate activitățile? Când „o dată pe săptămână“ devine „în fiecare zi“? Când prietenul cel mai bun merge la cinci opționale sau activități după școală și copilul vrea la fel? Când trece de la o activitate la alta, fără să-și dea timp să o cunoască, să realizeze dacă-i place sau nu?
Putem să ținem pasul cu ei sau putem să ne impunem, părintește, cu empatie și tact, pentru că noi știm mai bine care sunt scopurile acestor activități și care este timpul pe care îl avem la dispoziție pentru ele. Sau putem întreba un prieten sau doi cum fac în acest sens? Noi i-am întrebat pe Alex Aninoșanu și pe Gabriel Coveșeanu! Au răspuns cu sinceritate și umor în paginile care urmează…
Alex Aninoșanu, trainer, coach, actor și moderator Modern Dad, Managing Partner Think Backwards:
„Nu am vrut să trăiesc prin copilul meu toate lucrurile pe care mi-ar fi plăcut mie să le fac în copilărie“
Ema are aproape 5 ani și multă, multă energie. Când a început să-și dorească diverse experiențe, mi-am stabilit un obiectiv clar – acela de a nu o copleși cu numărul de activități pe care le face. Să ținem lucrurile mai degrabă în zona asta lejeră și să experimenteze mai întâi, apoi dacă îi place, să aprofundeze. Nu am vrut să trăiesc prin ea, toate lucrurile pe care mi-ar fi plăcut mie să le fac în copilărie.
Majoritatea activităților la care o expun la vârsta asta sunt cele din zona de mișcare. Ema a încercat până acum Jiu-jitsu brazilian, un stil de arte marțiale pe care îl practic și eu, și balet. Cu Jiu-jitsu nu a rezonat și mi-a frânt inima. Mi-a părut rău pentru că mi se pare că e un sport care, dincolo de beneficiile fizice, te ajută să capeți mai multă încredere în tine, să ai un ego mai sănătos. Cu baletul, în schimb, a fost altă poveste. Când avea 3 ani am dus-o pentru prima dată într-o sală de balet. Inițial i-a plăcut, apoi a decis că nu mai vrea să meargă. Nu am presat-o, i-am respectat decizia. Însă mereu când ajungeam într-un loc unde vedea o fustă care arăta ca un tutu, îmi spunea că vrea să se întoarcă. După ceva timp, în jurul vârstei de 4 ani, am dus-o din nou, iar de data asta a decis să rămână și pare că îi place din ce în ce mai mult. Tot în zona de mișcare și sport, am ales să o ducem la bazin. Urmează lecțiile de înot, atât de importante pentru o dezvoltare sănătoasă.
În weekend-uri mergem în locuri care organizează foarte des workshop-uri pentru copii, pe diverse teme, de regulă din zone mai artistice. Ea e super bucuroasă că descoperă lucruri noi și cunoaște mulți copii, iar noi putem bea o cafea în liniște, preț de câteva ore. În felul acesta înțelege și decide ce îi place și ce putem să aprofundăm ulterior.
Instrumentele muzicale sunt la mare căutare și am hotărât împreună că îndată ce se decide asupra unuia care îi place mai mult o să explorăm și zona asta. În primul rând din perspectiva de neuro-plasticitate și apoi din cea artistică. Eu sunt pasionat de neuro-știință și am descoperit acolo că muzica te poate ajuta mult la dezvoltarea cognitivă. De performanță nu se pune încă problema, nu respingem ideea, însă se va întâmpla doar dacă e ceva ce o să-și dorească ea foarte mult
Gabriel Coveșeanu, director Teatrul Ion Creangă:
„I-am încurajat întotdeauna pe cei doi băieți să-și urmeze pasiunile“
Nimic nu poate fi mai benefic pentru un copil decât să reușească să se cunoască, să-și găsească vocea interioară și puterea de a spune ceea ce-i place și de a face ceea ce-și dorește. Expuși la diverse activități, experiențe și medii, cei mici pot alege drumul în viață, își pot descoperi talente, își pot susține puncte de vedere și pot exprima dorințe. Iar rolul părinților este acela de a-i susține și de a-i încuraja să-și urmeze pasiunile.
L-am întrebat și pe Gabriel Coveșeanu, actor și directorul Teatrului Ion Creangă, despre relația cu cei doi băieți și despre cum îi ajută să-și descopere pasiunile și talentele. Am aflat că activitățile extrașcolare sunt preferatele băieților, fiecare dintre cei doi alegând arii diferite, în funcție de personalitate și pasiune.
„Cei doi băieți ai mei au ales cu plăcere diverse activități extrașcolare! Noi, părinții, îi susținem și îi încurajăm să le desfășoare. Bogdan, băiatul cel mare, merge la cursuri de actorie, deoarece este pasionat de teatru. Încă de mic a fost spectator la Teatrul Ion Creangă, devenind ulterior curios și doritor să urmeze și cursuri. Crescând în acest mediu, cu mine ca actor, probabil a contat și acest lucru și m-a luat drept exemplu. Pe lângă teatru, el merge și la dans. Răzvan, băiatul cel mic, este mai degrabă pasionat de fotbal, preferând activitățile sportive. Cei doi sunt diferiți, ceea ce este bine. Noi nu le-am impus niciodată să facă ceva ce nu-i atrage, ci i-am lăsat pe ei să decidă, să-și urmeze pasiunile“.
