Cu afaceri de 5,7 milioane euro anul trecut, Neakaisa, business online cu obiecte sanitare și produse pentru amenajarea casei, vizează pe termen mediu o abordare omnichannel. Compania deschide pe 19 mai primul său showroom din București, într-o vilă monument istoric, cu o suprafață de 250 mp.
Anul acesta, showroom-ul va avea rol de suport pentru activitatea din online, urmând ca din 2024 să genereze circa 10% din cifra de afaceri a companiei. Anul trecut, compania și-a extins echipa, iar odată cu relocarea într-un nou sediu, au început și lucrările efective de amenajare.
„Deși am semnat contractul de închiriere fix în ziua în care a izbucnit războiul din Ucraina, am considerat că ne aflăm la un nivel ridicat de maturitate a businessului, astfel încât trebuie să dezvoltăm și componenta offline, așa că am mers mai departe”, a declarat Laura Sardescu, Director General Neakaisa.ro.
Pe parcursul anului 2022, retailerul a vândut peste 50.000 de produse, iar pentru 2023, compania estimează că va realiza o creștere de 17%, până la 58.000 de produse vândute, având în vedere extinderea gamei. Neakaisa.ro a fost lansat în 2014 de către antreprenorii Laura și Vlad Sardescu.