Piața de reciclare a bateriilor va crește semnificativ în anii următori în Europa, iar pentru prelucrarea acestor deșeuri va fi nevoie de investiții ”uriașe” în construirea a cel puțin 300-500 de noi fabrici. Nu se știe însă dacă astfel de unități de procesare vor apărea și în România.
”Nevoia este uriașă, iar numărul de noi fabrici va depinde și de capacitatea lor de prelucrare și de tipul bateriilor pe care le vor procesa. Fabricile existente sunt, în general, de dimensiuni mici și medii, nu și de mare capacitate. Deja mulți reciclatori se gândesc la scalarea capacităților lor. Probabil că, în viitor, va fi nevoie de construirea a 300 sau 400 sau 500 de noi fabrici de reciclare”, a declarat Peter Coonen, președintele asociației EUCOBAT și CEO al Bebat Belgia într-o conferință organizată de SNRB la București.
Prezentă la conferință, Mihaela Frăsineanu, secretar de stat în ministerul Mediului, a afirmat că ,”dacă această activitate economică va putea aduce plus valoare, cu certitudine că va fi foarte ofertată din punctul de vedere al investițiilor”.

Pentru bateriile din aparatele portabile (precum telefoanele mobile), ținta de reciclare stabilită de UE pentru acest an este de 45%. În 2027, rata de colectare trebuie să urce la 63% și la 73% în 2030. Având în vedere însă că piața se schimbă într-un ritm rapid, asociațiile de specialiști din sector se așteaptă ca aceste ținte să fie permanent revizuite în sens ascendent de către Bruxelles.
Una dintre dificultățile atingerii obiectivelor impuse de UE este dată de durata de viață a bateriilor. Astfel, în cazul unei baterii de telefon, durata medie de viață este de 6,7 ani, iar în cazul unui laptop de 6,1 ani. O altă dificultate este reprezentată de faptul că multe aparate au bateriile încorporate care pot fi extrase numai de către angajați specializați.
Unul dintre segmentele care va crește accelerat în anii următori este cel al reciclării bateriilor din zona mobilității, pe măsură ce crește numărul mașinilor, trotinetelor și bicicletelor electrice. Creșterea numărului de vehicule electrice va cauza, la început, dificultăți în privința reciclării, dar acestea vor fi surmontate pe măsură ce industria se va maturiza.
”Reciclarea de aparate electronice este de 30 de ori mai mare decât piața reciclării bateriilor și ne așteptăm la o creștere uriașă a pieței de reciclare a bateriilor din mobilitate (mașini, biciclete, scootere electrice). Sunt multe fabrici noi planificate în Europa”, a declarat Frederic Hedouin, CEO al Corepile.
Dezvoltarea industriei ridică însă și problema siguranței colectării, transportului și reciclării în special a bateriilor Litiu-Ion, care au nevoie de ”măsuri speciale”. De aceea, asociațiile de profil din Europa investesc în containere dedicate pentru transportul și depozitarea acestor deșeuri.

Dar, cu toate că la nivel european există legislație care vizează siguranța tratării bateriilor reciclate, legiuitorii nu reușesc să țină pasul cu schimbarea extrem de rapidă a tehnologiilor.
”Există reglementări, dar noi facem mai mult decât ni se cere. În acest moment, probabil că partea de siguranță în ceea ce privește colectarea acestor baterii este cu un pas înaintea regulamentelor în vigoare”, a adăugat Elana Gaspar-Ion, președintele Sistemului Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB).
Sectorul reciclării creează deja o competiție puternică între Europa, SUA și China, iar succesul Uniunii Europene, care înregistrează un nivel mai ridicat de reciclare decât America și China, va fi asigurat de colaborarea dintre industria indigenă, autorități, societate și mediul de afaceri.
De altfel, schimbarea recentă a legislației americane a produs, într-un interval de doar câteva luni, anularea unor proiecte de investiții în unități de reciclare în UE și mutarea lor în SUA.
”Tipul acesta de competiție mondială va exista întotdeauna”, a spus Fredrik Andresen, CEO al BatteriRetur.
Pe de altă parte, în China există o piață semnificativă de reciclare a unor baterii care nu se produc în Europa, dar care sunt prezente în spațiul european prin importul de produse chinezști, iar problema care se pune este dacă UE va investi în propriile unități de reciclare pentru acest tip de baterii sau le va tranfera în China în vederea reutilizării.