FacebookTwitterLinkedIn

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut marţi la 6,65% pe an, apropiindu-se de nivelul consemnat în urmă cu zece luni.

În urmă cu 10 luni, respectiv în 6 iulie 2022, ROBOR era cotat la 6,63% pe an, potrivit Agerpres.

La începutul anului trecut, indicele ROBOR la trei luni era 3,02% pe an, iar la începutul acestui an urcase la 7,56%.

Indicele la șase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a stagnat la 6,79% pe an, iar ROBOR la 12 luni a scăzut la 7,02% pe an, de la 7,03%.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,98% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2022, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 5,71%.