Noul Centru european de competenţe în materie de securitate cibernetică va fi inaugurat, marţi, la Bucureşti, în campusul Universităţii Politehnice, cu participarea premierului Nicolae Ciucă şi a unor înalţi oficiali europeni.
Centrul are drept scop să sprijine inovarea şi politica industrială în domeniul securităţii cibernetice, precum şi să dezvolte şi să coordoneze proiectele UE în materie de securitate cibernetică.
Comisia Europeană: „Centrul european de competenţe în materie de securitate cibernetică este responsabil cu gestionarea fondurilor UE pentru actualul buget pe termen lung al UE (2021-2027), în special cu adoptarea programelor de lucru în materie de securitate cibernetică, precum şi cu gestionarea proiectelor cibernetice din cadrul Programului Europa digitală şi al Programului Orizont Europa”, conform Agerpres.
Centrul va gestiona proiecte privind centrele de operaţiuni pentru securitate, în cadrul propunerii Comisiei de instituire a unui scut cibernetic european, şi va colabora cu o reţea de centre naţionale de coordonare în scopul creării unui ecosistem pentru inovare şi competitivitate în materie de securitate cibernetică în întreaga UE.
Thierry Breton, comisarul UE pentru piaţa internă: „Securitatea cibernetică este o prioritate esenţială, iar protejarea suveranităţii noastre digitale necesită eforturi comune”.