FacebookTwitterLinkedIn

După o creștere a prețurilor ce a depășit 10 procente, grupul Unilever a reușit să-și crească vânzările cu 7% în ultimul trimestru.

Dintre toate piețele grupului, numai cea din Europa a înregistrat o scădere a vânzărilor, scrie RetailDetail.eu.

Astfel, vânzările totale ale companiei au urcat la 14,8 miliarde de euro, asta în ciuda scăderii volumelor cu 0,2%. Potrivit oficialilor Unilever, în această perioadă, produsele de înfrumusețare și de îngrijire personală au avut cele mai bune rezultate.

În ceea ce privește prețurile din categoriile „alimente” și „produse de curățenie”, acestea au crescut și cu 13,4%.

„Suntem conștienți de faptul că ai noștri clienți sunt afectați de creșterile de preț, dar, în acest moment, compania nu-și permite să facă alte concesii cu privire la acest aspect”, a punctat Alan Jope, CEO-ul grupului, care a subliniat faptul că în acest an, prețurile vor crește cu mult mai puțin decât anul trecut.

În prezent, Unilever lucrează la realizarea și punerea în practică a unui plan de economii ce vizează în mod special reducerea costurilor companiei.

Oficialii grupului estimează că prin această strategie, compania va economisi 600 de milioane de euro în doi ani.