FacebookTwitterLinkedIn

Litoralul românesc atrage turiștii prin festivaluri, iar cel bulgăresc atrage prin hotelurile all inclusive.

De 1 Mai, cei mai mulți turiști aleg România și Bulgaria drept principale destinații pentru vacanță, susțin consultanților IRI Travel, touroperator specializat pe litoralul românesc și bulgăresc. Festivalurile îi atrag pe turiști pe litoralul românesc, iar hotelurile all inclusive îi duc pe litoralul vecinilor noștri bulgari.

În această perioadă, două festivaluri mari sunt organizate pe litoralul românesc – Beach Please – Costinești: 27 – 30 aprilie și Sunwaves – Mamaia Nord – 27.04 – 03.05. De asemenea, Constanța găzduiește festivalul culinar Grill Fest: 29.04 – 01.05, iar Vama Veche rămâne o destinație tradițională de 1 Mai, cu avantajul unei vremi însorite.

Pe litoralul bulgăresc, Nisipurile de Aur, Sunny Beach, Balchik, Nessebar și Pomorie  rămân stațiunile favorite ale românilor. Prețurile pentru Nisipurile de Aur și Sunny Beach încep de la 120 euro/3 nopți cazare cu all inclusive – hotel 3*, de persoană, iar pentru Balchik tarifele pornesc de la 90 euro/pers./ 3 nopți cazare cu mic dejun – hotel 4*. În sezonul estival, topul stațiunilor din Bulgaria este condus de stațiunea Nisipurile de Aur, urmată de Sunny Beach și Albena.

Potrivit lui Lucian Bădîrcea, directorul general al agenției de turism IRI Travel, ”de Paște a fost o creștere semnificativă a numărului de rezervări pentru litoralul bulgăresc față de anul trecut, dar de 1 Mai se observă o abordare mai prudentă din partea turiștilor. În timp ce de Paște majoritatea turiștilor sunt familiști, de 1 Mai predomină tinerii dornici de distracție și de petreceri. Cu toate acestea, sezonul estival 2023 se anunță a fi unul foarte bun atât pentru litoralul românesc, cât și pentru cel bulgăresc”.