Vitor Gaspar, expert fiscal din cadrul Fondului Monetar Internaţional, a declarat că datoria publică este mai mare şi creşte mai rapid decât se preconiza înainte de pandemie, impulsionată în principal de SUA şi China, primele două economii ale lumii.
Circa 60% din ţări sunt aşteptate să înregistreze o scădere a raportului datorie publică/Produs Intern Brut până în 2028, după creşterile care au avut din cauza crizei COVID, însă un număr semnificativ de mari economii, inclusiv Brazilia, China şi SUA, se confruntă cu o creştere rapidă a raportului datorie-PIB.
Vitor Gaspar a spus că datoria publică mondială a urcat până la aproape 100% din PIB în 2020, după care a înregistrat cel mai puternic declin din ultimii 70 de ani până în 2022, chiar dacă a rămas la aproximativ opt puncte procentuale peste nivelul de dinainte de pandemie, informează RRA.
Acest indicator este aşteptat să înceapă să crească din nou în acest an, ajungând la 99,6% din PIB în 2028, ultimul an din orizontul de prognoză al FMI.
Vitor Gaspar: „Există un număr semnificativ de mari economii avansate, mari economii emergente, unde raportul datorie-PIB este preconizat să crească rapid şi pe lista acestor ţări se regăsesc Brazilia, China, Japonia, Africa de Sud, Turcia, SUA şi Marea Britanie. Iar influenţele dominante vin din partea primelor două mari economii.”
Raportul publicat miercuri de FMI avertizează că riscurile sunt ridicate, iar reducerea vulnerabilităţii datoriei ar trebui să fie o „prioritate principală”, în special în ţările în curs de dezvoltare cu venituri reduse, unde 39 de state sunt deja în pragul unei crize a datoriilor.