FacebookTwitterLinkedIn

Banca Mondială a îmbunătăţit previziunile privind creşterea economiei în 2023 în Asia Centrală şi Europa de Est (unde este inclusă şi România) la 1,4%, de la un nivel de 0,1% estimat anterior, citând perspectivele mai bune din Rusia şi Ucraina, în pofida războiului în desfăşurare.

Prognoza regională arată un avans al economiei Ucrainei de 0,5% în 2023, după un declin de 29,2% în 2022, anul în care Rusia a lansat invazia.

Recent, Banca Mondială estima costul reconstrucţiei şi redresării Ucrainei la 411 miliarde de dolari, de peste două ori mărimea economiei Ucrainei în 2021, înainte de război.

Banca Mondială: „Deşi impactul economic suferit de Ucraina ca rezultat al invaziei este enorm, redeschiderea porturilor sale de la Marea Neagră şi reluarea comerţului cu cereale, precum şi sprijinul substanţial al donatorilor, ajută la sprijinirea activităţii economice în acest an”, conform Agerpres.

Referitor la prognoza regională, Banca Mondială avertizează că perspectivele rămân extrem de incerte, creşterea în 2023 ar putea fi mai slabă dacă războiul escaladează, preţurile la energie şi alimente continuă să crească, majorările de dobânzi accelerează pe plan global sau în regiune, sau se înregistrează o modificare semnificativă a fluxurilor de capital spre regiune.