FacebookTwitterLinkedIn

Reprezentanţii celor 16 ministere şi instituţii responsabile de implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă au participat miercuri la reuniunea extraordinară a Comitetului Interministerial de Coordonare a PNRR, coordonată de ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Reuniunea s-a desfăşurat în prezenţa directorului general al Recovery and Resilience Task Force din cadrul Comisiei Europene, Celine Gauer, iar în cadrul discuţiilor au fost analizate modul în care România a răspuns solicitărilor CE privind îndeplinirea ţintelor şi jaloanelor aferente cererii de plată numărul 2 trimisă Comisiei Europene şi stadiul ţintelor şi jaloanelor aferente cererii cu numărul 3 şi propunerile privind noul capitol REPowerEU, notează Agerpres.

Valorificarea sprijinului financiar pe care îl pune la dispoziţie Uniunea Europeană atât prin PNRR, cât şi prin politica de coeziune, reprezintă un obiectiv esenţial pentru România. Le mulţumesc reprezentanţilor Comisiei Europene pentru sprijinul permanent pe care l-au acordat ţării noastre, iar discuţiile derulate în cadrul acestei reuniuni a CIC PNRR la care a participat doamna Celine Gauer se înscriu în aceeaşi linie a dialogului constructiv. Împreună cu ministerele de linie, am analizat astăzi modul în care fiecare dintre instituţiile responsabile de implementare a răspuns solicitărilor formulate de CE în cadrul procedurii uzuale de analiză a cererii de plată nr. 2, progresele privind ţintele şi jaloanele aferente cererii de plată nr. 3 şi propunerile legate de REPowerEU“, a declarat Marcel Boloş.

Potrivit calendarului de implementare PNRR, România a avut de îndeplinit 51 jaloane şi ţinte cu termen de realizare trimestrul I şi trimestrul II 2022, care au fost incluse în cea de-a doua cerere de plată, transmisă către Comisia Europeană la finalul anului 2022. A doua cerere de plată include atât sprijin nerambursabil, în valoare de 2,15 miliarde euro, cât şi sprijin sub formă de împrumut, în valoare de un miliard euro.