Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a afirmat miercuri că toate produsele care intră în ţară, inclusiv cele din Ucraina, sunt verificate de instituţiile statului aflate în vamă și nu reprezintă un pericol pentru consumul uman sau al animalelor.
Acesta a fost întrebat despre importul din Ucraina al unei cantităţi de 6.290 de tone de seminţe de rapiţă, pentru care s-a constat în urma analizelor de laborator că erau modificate genetic.
“Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) este autoritatea statului care veghează la calitatea produsului care intră în România. Ştiţi foarte bine că în vamă nu poate să intre decât produse care au, pe de o parte, documente, pe de altă parte, au identitate. Sunt verificate de toate instituţiile statului aflate în vamă, iar la destinaţie, cum este cazul acesta de rapiţă, s-au luat probe, iar ele au determinat prin analizele de laborator că este o rapiţă modificată genetic, cu o modificare permisă de către Comisia Europeană ca fiind posibilă de consum, atât consumul uman cât şi consum furajer. Într-un cuvânt: nu este un pericol pentru sănătatea animalelor sau a oamenilor”, a explicat ministrul Daea, potrivit Agerpres.
Potrivit informaţiilor furnizate de ANSVSA, în cazul importului celor 6.290 de tone de seminţe de rapiţă, având ca destinaţie un depozit din judeţul Neamţ, buletinul de analiză rezultat în urma testării de laborator a indicat că seminţele de rapiţă sunt modificate genetic şi beneficiază de autorizaţie acordată în conformitate cu procedura comunitară, stabilită în Regulamentul EC nr. 1829/2003 privind alimentele şi hrana pentru animale. ANSVSA declară că produsul este sigur pentru a fi folosit în hrana animalelor sau pentru consumul uman.