Acesta este un mesaj pe care l-am văzut într-un call cu o clientă de-a noastră și mi-a plăcut mult. Mai ales că m-am tot gândit în ultima vreme la subiecte precum liniștea și ascultarea.
Într-unul din avioanele cu care am călătorit recent, am avut (ne)șansa de a da peste câțiva oameni destul de zgomotoși pentru gustul meu. Vorbeau tare, nu se ascultau unul pe celălalt, nu țineau cont de cei din jur. Știți, atitudinea de tipul „toată lumea e a mea, fac ce vreau și nu îmi pasă decât de mine”.
Pentru mine, timpul petrecut în avion este foarte prețios. Nu primesc mesaje, e-mailuri, apeluri. Nu conduc eu. Pot să mă detașez de tot și am senzația că văd lucrurile mai clar, mai la rece, sunt mai creativă. Poate că și preferința mea introvertă are un cuvânt greu de spus aici. Sau poate contează acel timp liniștit pentru că, aici, pe pământ, sunt atât de „affairée”, prinsă în multe, încât rar găsesc oaze de calm într-o săptămână.
Cum nu am putut să folosesc acel timp la maximum, m-am gândit să observ comportamentul acelor persoane. Dincolo de lipsa de respect față de ceilalți pasageri, m-a uimit cât de mult pot să vorbească fără pauze, fără timp de gândire, fără momente de respiro.
Da, știu, eu sunt la polul opus, nici așa nu e bine. Pentru cei vorbăreți pare că noi, cei care observăm și tăcem, nu avem nimic de spus, sau nu gândim, sau suntem atât de înceți că trece viața pe lângă noi sau cine știe ce altele.
Mi-am amintit însă de profesorul meu de la Insead, Manfred Kets de Vries, care ne spunea că avem două urechi și o gură tocmai ca să ascultăm mai mult și să vorbim mai puțin.
Ascultarea aceasta dă de furcă însă multora. Ascultarea este baza unei comunicări bune. Mulți oameni se plâng că au o comunicare defectuoasă cu colegi, parteneri, șefi, dar puțini se întreabă și ce pot să facă ei mai bine în acea relație. Cum spunea Jacques Salomé, o relație leagă doi oameni; fiecare este responsabil de capătul său din acea legătură. Pentru ca legătura să funcționeze bine, e important ca fiecare să-și asume partea sa de responsabilitate. Ca să înțelegi ce vrea celălalt, este esențial să îl asculți.
Sunt mai multe niveluri de ascultare:
– Ascultarea cosmetică – de fapt, nu prea ascultăm, ne prefacem doar, mintea ne e în altă parte, pretindem că suntem interesați.
– Ascultarea conversațională – implicați în conversație, ascultăm, vorbim, gândim etc.
– Ascultarea activă – foarte concentrați pe ce spune cealaltă persoană, reținem fapte, suntem receptivi.
– Ascultarea profundă – mai concentrați pe celălalt decât pe sine, suntem conștienți de conținut și de atmosferă, de „muzică”, de tonul discuției; căutăm să înțelegem dincolo de cuvinte.
Este cunoscut deja că nonverbalul nostru are o pondere de 65% în comunicarea față în față. Exprimăm acord sau entuziasm când zâmbim, dăm afirmativ din cap, ne aplecăm în față, păstrăm contact vizual, avem o postură deschisă către celălalt, vorbim mai rapid.
Exprimăm confuzie sau dezacord când ne încruntăm, ne lăsăm pe spate, ținem buzele strâns lipite, vorbim rar, avem o postură închisă față de celălalt.
Exprimăm plictiseală, apatie, lipsă de interes când căscăm, nu facem contact vizual, dăm semne de nerăbdare, lipsă de concentrare, atenție, răspunsuri întârziate.
Fiind prinși în vârtejul cotidian, cu obiective peste obiective, este de înțeles că nu suntem niște modele în ale ascultării și că, în timpul scurt pe care îl găsim într-o întâlnire, încercăm să ne punem în valoare cât mai mult, mai bine, să fim cât mai vocali. De multe ori facem și ceva ce pe unii îi calcă pe nervi: terminăm fraza celuilalt. Credem că arătăm astfel că știm și noi, suntem atenți, avem idei. De fapt, riscăm să sărim la concluzii sau, cum îmi place să spun, în engleză, „we jump to confusion”. Îi terminăm fraza, dar nu îi știm gândul.
Aș putea să spun și că egoul nostru se bagă în seamă, că vrea să iasă în față, să se audă vorbind. Predispoziția narcisistă ne poate juca feste și uităm că, atunci când vrem să arătăm cât de multe știm, demonstrăm prea puțină înțelepciune, din păcate.
Iată câteva idei pentru a practica ascultarea profundă:
– Concentrează-te pe ascultare și pe procesarea informației mai degrabă decât pe vorbire;
– Ai în minte scopul: acela de a-l înțelege cât mai bine pe celălalt;
– Înregistrează mental fapte și observații pentru a le folosi mai târziu;
– Confirmă-i celuilalt că asculți prin sunete, gesturi, expresii;
– Caută activ să înțelegi, pune întrebări de clarificare, vino cu concluzii, observații;
– Fii atent la comunicarea nonverbală: este în sincronicitate cu ceea ce este afirmat?
– Ce nu este spus? Ce goluri există?
– Ce simți? Folosește-te ca pe un instrument pentru a căpăta o înțelegere mai profundă.
Îmi amintesc de o poveste pe care ne-a spus-o profesorul Kets de Vries la cursuri:
Patru călugări și-au propus să mediteze împreună timp de două săptămâni, în liniște totală. Pentru ritual, au aprins o lumânare. În prima seară, o adiere de vânt a stins lumânarea.
Un călugăr a spus: Vaai, s-a stins lumânarea!
Al doilea îi spune: Nu trebuie să vorbim!
Al treilea intervine: Dar de ce a trebuit să rupeți voi doi tăcerea?
Cel de-al patrulea spune și el: Iată, sunt singurul care nu a vorbit!
Cum ar zice românul, „dacă tăcea, filozof rămânea”.