Musk a spus că Neuralink, compania sa care produce implanturi pentru creier, va putea face oamenii paralizați să meargă din nou și orbii să vadă. Însă până în acest moment Neuralink nu a reușit să obțină aprobările pentru a testa clinic implanturile pe oameni.
Neuralink, fondată în 2016, nu a cerut aprobările organismelor reglementatoare (FDA – Food and Drug Administration) până la începutul anului 2022, iar atunci agenția a refuzat cererea, potrivit Reuters. Reprezentați ai Neuralink nu au anunțat public acest refuz, al cărui bază principală ține de îngrijorările privitoare la siguranța pe care bateriile pe litiu ale implanturilor o pot avea, precum și la potențialul de migrare a minusculelor fire ale implantului înspre alte zone din creier. De asemenea, întrebările privitoare la cum va fi scos implantul ulterior fără a strica țesut de creier au reprezentat un alt argument al refuzului FDA.
Un an de la primul refuz Neuralink încă lucrează pentru a răspunde în mod științific la punctele care au format refuzul FDA. Acest refuz nu înseamnă că Neuralink nu va reuși să facă în final testele pe oameni, ci arată la acest moment piedici majore și mari întârzieri față de anunțurile inițiale făcute de Musk, potrivit cărora primele teste trebuiau să înceapă în această primăvară. Refuzul primei cereri ridică miza dificultății următoarelor cereri, spun experții. FDA spune că în ultimii trei ani a aprobat aproximativ două treimi din cererile de teste pe oameni ale diverselor altor companii sau instituții. În trecut, după trei încercări eșuate de obținere de aprobări de la FDA, majoritatea firmelor au renunțat și nu au mai investit bani în astfel de cercetare, care este foarte costisitoare.
Potrivit Reuters, dificultățile Neuralink de obținere a aprobărilor vin și din faptul că obiectivele stabilite au interval de timp foarte strâns pentru realizare și că organismele reglementatoare sunt văzute drept obstacole pentru inovație. Acest stil de conducere a companiei și de viziune, vizibil și în rolul pe care Musk îl joacă la Tesla, poate crea vulnerabilități față de autorități.
Cu toate acesta, Elon Musk rămâne încrezător că își va atinge obiectivele ambițioase, iar o garanție pentru aceasta stau rezultatele Tesla – obținute și aici după depășirea multor provocări – și ale constructorului de rachete spațiale SpaceX.“Cu siguranță nu aș paria împotriva lui Musk,” spune Bob Nelsen, co-fodator al firmei de venture capital ARCH Venture Partners, care a spus că a investit bani personali în Neuralink. “Orice obstacol va apărea în drumul obiectivelor Neuralinkva fi depășit de Musk… într-un fel sau în altul… Gândiți-vă: a izbândit în industrii foarte grele, cu mari bariere pe siguranță, cum sunt construcția de mașini și de rachete spațiale.”