România este interesată de implementarea unui mecanism al acordurilor pentru cumpărarea de energie electrică care să asigure predictibilitate în piaţă pe termen lung şi să stimuleze investiţii în noi capacităţi de producţie în domeniul energiei regenerabile şi nucleare, potrivit ministrului Energiei, Virgil Popescu.
Ministrul a participat, în perioada 27-28 februarie 2023, la reuniunea informală a Consiliului Energiei, organizată la Stockholm, în format comun cu Consiliul Transporturilor, unde au fost abordate subiecte de actualitate de pe agenda UE în domeniul energiei, precum pregătirea reformei pieţei de energie electrică şi menţinerea competitivităţii industriei UE în actualul climat global competitiv, notează Agerpres.
“Am participat şi la o reuniune comună a miniştrilor energiei şi transporturilor pe tema accelerării tranziţiei energetice în sectorul mobilităţii prin politici energetice sustenabile. În cadrul discuţiilor cu privire la reforma pieţei energiei electrice, am reiterat faptul că România susţine o reforma eficientă a pieţei care să conducă la limitarea efectului preţului la gaze naturale asupra preţului la energie electrică. În acest sens, România este interesată de implementarea unui mecanism al contractelor de diferenţă sau al acordurilor pentru cumpărarea de energie electrică (Power Purchase Agreements) care să asigure predictibilitate pe piaţa de energie electrică pe termen lung şi să stimuleze investiţii în noi capacităţi de producţie în domeniul energiei regenerabile şi nucleare“, a scris marţi, pe Facebook, Virgil Popescu.
De asemenea, oficialul român a susţinut în cadrul reuniunii importanţa unor mecanisme de capacitate care să asigure securitatea în aprovizionare în situaţii de urgenţă, cu utilizarea gazului natural şi inclusiv a cărbunelui.
În marja Consiliului informal, oficialul român a avut o reuniune de coordonare cu statele membre Like-Minded în domeniul energiei nucleare, confirmând suportul României pentru promovarea acestei surse de energie indispensabile pentru atingerea obiectivelor de decarbonizare ale UE şi pentru asigurarea securităţii în aprovizionare.