FacebookTwitterLinkedIn

Oficialii de la Casa Albă au anunțat că începând cu data de 10 martie, Statele Unite vor impune un tarif de 200% asupra aluminiului şi derivatelor produse în Rusia.

Măsura reprezintă de fapt o interdicţie, ea fiind inclusă în sancţiunile anunţate cu ocazia împlinirii unui an de la invadarea Ucrainei de către Rusia, transmite Reuters.

„Prin impunerea acestor tarife, refuzăm Rusiei o piaţă importantă pentru aluminiul său, luând în acelaşi timp poziţie pentru lucrătorii Americii”, au punctat reprezentanții Departamentului pentru Comerţ al SUA.

Aluminiul rusesc este produs de Rusal şi reprezintă aproximativ 6% din livrările globale. Aceste sancțiuni

Sancţiunile au alimentat şi o creştere a preţurilor aluminiului la Bursa de Metale din Londra. Preţurile de vineri ale aluminiului de la bursa din Londra însă au ignorat ştirile privind tarifele, deoarece nu împiedică consumatorii şi comercianţii din alte ţări să cumpere aluminiu rusesc, iar proviziile sunt deocamdată suficiente, au spus analiştii din această industrie.

Astfel, preţurile aluminiului, vital pentru industriile de transport, ambalare şi construcţii, au scăzut vineri cu 2,5%, la 2.337 dolari pe tonă. Anterior, au atins 2.321,5 dolari, cel mai redus nivel din 9 ianuarie.

Conform Trade Data Monitor, importurile americane de aluminiu şi aliaje neprelucrate din Rusia s-au ridicat anul trecut la 191.809 tone, sau aproximativ 4,4% din totalul de peste 4,4 milioane de tone, comparativ cu 8,9% în 2018 şi 14,6% în 2017.

Contactați de Reuters cu privire la acest subiect, oficialii Rusal au refuzat să comenteze.