FacebookTwitterLinkedIn

Peste 80.000 de obiecte care au aparținut starului rock David Bowie au ajuns în custodia muzeului Victoria & Albert. Pe baza acestei arhive, reputatul muzeu vrea să înființeze Centrul David Bowie pentru Studierea Artelor Spectacolului, ce va fi inaugurat în 2025.

Major Tom și Ziggy Stardust vor avea domiciliul permanent la muzeu. Victoria & Albert Museum este, începând de astăzi, custodele arhivei muzicianului David Bowie. Printre cele 80.000 de obiecte care au fost donate se numără costume, instrumente muzicale, scrisori, versuri, filme și fotografii – toate urmând să fie expuse într-un spațiu artistic dedicat exclusiv lui Bowie.

Este vorba despre Centrul David Bowie pentru Studierea artelor Spectacolului, o extensie a V&A Museum care se construiește în estul Londrei, pe locul fostului sat olimpic din 2012.

Muzeul a primit o donație de 12 milioane de dolari din partea casei de discuri Warner Music și a Fundației Blavatnik, patronată de miliardarul Leonid Blavatnik. În vârstă de 65 de ani și deținătorul unei averi de 33,5 miliarde de dolari, Blavatnik s-a născut la Odesa, în Ucraina/URSS și a copilărit și studiat la Moscova înainte ca familia sa să emigreze, în 1978, în SUA. Blavatnik are un MBA la Harvard Business School și, între altele, deține pachetul majoritar de acțiuni al casei de discuri Warner Music.  

Ziggy Stardust

În noul centru vor putea fi admirate salopeta multicoloră imaginată de Freddie Burretti pentru Ziggy Stardust, rockerul nepământean pe care Bowie îl interpreta în concertele sale din anii 70, creațiile futuriste ale lui Kansai Yamamoto pentru turneul Aladdin Sane din 1973 sau jacheta cu steagul Marii Britanii pe spate, conceptul lui Bowie și al lui Alexander McQueen pentru coperta albumului „Earthling” din 1997.

Coperta albumului Earthling, 1997

Vizitatorii și cercetătorii vor avea acces inclusiv în intimitatea starului rock prin intermediul scrisorilor, jurnalelor și versurilor scrise de mână – inclusiv cele ale celebrului hit „Heroes” -, dar și prin mijlocirea celor peste 70.000 de fotografii disponibile.  

Noul centru, a cărui deschidere este programată pentru anul 2025, va permite admiratorilor lui Bowie să-și cunoască mai bine idolul, iar cercetătorilor să îi aprofundeze arta și procesul creativ.

Născut în 1947 în Londra, David Bowie a fost interesat de toate domeniile artistice – de la muzică și film, până la literatură, poezie și teatru. Ca muzician, s-a exprimat la fel de confortabil și inspirat în rock, glam sau muzică electronică. Personajele sale de scenă au fost inspirate de expresionismul german și de teatrul kabuki, Bowie devenind la rândul său o sursă de inspirație pentru muzicieni, designeri de modă sau cineaști.

David Bowie s-a stins în 2016, la 69 de ani.