FacebookTwitterLinkedIn

Războiul din Ucraina a cauzat scăderea prețurilor cerealelor românești, iar la nivel național există un deficit de lichidități de 500 de milioane de euro. Fermierii nu vor să vândă în pierdere, astfel că, la nivel național, se înregistrează stocuri uriașe de cereale necomercializate.

„Domeniul agriculturii din România are nevoie de finanțare și se confruntă cu un deficit de cash de aproximativ 500 milioane de euro, față de 2021, din cauza stocurilor de cereale nevândute”, a declarat Florin Radu, directorul general al Agroland Agribusiness.

Agroland Agribusiness este o companie antreprenorială românească, specializată în vânzarea de inputuri pentru agricultură.

Din cauza prețurilor mici ale cerealelor din Ucraina, fermirii din România au refuzat să își vândă producția, astfel că acum există stocuri uriașe de cereale.

Potrivit lui Radu, aceasta este o situație ”fără precedent în ultimii zeci de ani”.

Totodată, pe fondul oscilației valutare din trimestrul al patrulea al anului 2022, precum și al fluctuației prețurilor fertilizanților, care au crescut în trimestrul al treilea din 2022, dar au scăzut semnificativ în ultimele luni ale anului trecut, fermierii au decis să nu vândă produsele recoltate, limitându-și lichiditățile.

”Astfel, în condițiile în care culturile de toamnă nu au fost fertilizate la același nivel ca în anii trecuți, crește probabilitatea de a avea producții mai mici în sezonul de recoltat 2023”, a adăugat Radu.

Principalele inputuri agricole comercializate de Agroland Agribusiness sunt fertilizanții, pesticidele, semințele și combustibilii, astfel, compania comercializează întregul set de inputuri necesare fermierilor.

Pe parcursul anului trecut, compania a finalizat un proiect important privind dezvoltarea de noi genetici pentru mai multe tipuri de grâu.

În plan secundar, Agroland Agribusiness este implicată și în trading-ul cu cereale, activitate prin care achiziționează cereale de la fermieri și le valorifică către traderii mari care operează doar în puncte fixe sau doar în porturi.

Astfel, Agroland Agribusiness operează ca un furnizor pentru fermieri, atât prin inputurile pe care le comercializează, dar și ca potențial cumpărător al culturilor fermierilor.

Acțiunile Agroland Agribusiness sunt listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București începând cu 15 iunie 2021. Compania are o capitalizare de aproximativ 33 milioane de lei.

Compania activează în zona de sud a țării, respectiv în județele Dolj, Olt, Mehedinți, Argeș, Teleorman, Vâlcea, Gorj, Dâmbovița, Ilfov, Ialomița, Călărași, Tulcea, Brăila și Constanța.