FacebookTwitterLinkedIn

Carlsberg, al treilea producător de bere din lume, a avertizat marți că o posibilă încetinire a consumului de bere în Europa din cauza creșterii prețurilor ar putea afecta creșterea profitului în acest an.

„În timp ce berea a fost din punct de vedere istoric o categorie de consum rezistentă, prețurile mai mari în combinație cu inflația în general ridicată pot avea un impact negativ asupra consumului de bere pe unele dintre piețele noastre, în special în Europa”, a declarat directorul executiv al Carlsberg, Cees ‘t Hart.

El a adăugat că 2023 va fi ”un alt an provocator”, potrivit Reuters.

Compania daneză se așteaptă ca profitul din exploatare să varieze în acest an între minus 5% și plus 5%, comparativ cu o creștere de 12% anul trecut.

Carlsberg a anunțat că veniturile sale per litru de bere vândut au crescut cu 9% anul trecut și că va trebui să crească prețurile cu un procent „de o singură cifră” în acest an pentru a acoperi costurile în creștere.

Berarii au crescut prețurile la bere ca răspuns la creșterea costurilor la energie și materiile prime.

În urmă cu o săptămână, Nestlé și-a expus planurile de a crește prețurile produselor alimentare și în acest an pentru a compensa costurile mai mari de producție pe care încă nu le transferă pe deplin consumatorilor.