Piața de încuietori inteligente va crește în următorii ani cu 12,1% în Europa, la 926 de milioane de dolari, dar avansul acestei afaceri în România va fi mai mic, de 10%.
”Acest lucru va fi resimțit atât pe segmentul rezidențial, dar și pe cel comercial și industrial”, apreciază compania suedezo-finlandeză Assa Abloy.
Cererea pentru astfel de sisteme va crește ca urmare a urbanizării accelerate și a dorinței proprietarilor de a preveni accesul nedorit în locuințe.
La nivel european, datele Markets and Markets arată că valoarea totală a pieței de încuietori smart a fost anul trecut de 524 de milioane de dolari, reprezentând un sfert din valoarea totală la nivel mondial.
Cea mai mare piață europeană este Marea Britanie, cu o valoare de 203 milioane de dolari, urmată de Germania, cu 130 de milioane de dolari, și Franța, cu 100 de milioane de dolari.
Studiul Markets and Markets, arată că avansul cel mai mare al pieței se va înregistra pe segmentul rezidențial, urmat de cel comercial.
În România, spațiile de birouri sunt printre principalii beneficiari ai soluțiilor de securitate smart, dar instituțiile statului încep să fie interesate de astfel de achiziții.
Assa Abloy a fost înființată în 1994 și a intrat pe piața din România prin preluarea Urbis.