FacebookTwitterLinkedIn

ANRE a aprobat cereri de decontare de 10,8 miliarde de lei pentru energia și gazele consumate în ultimul an. Suma totală transmisă spre decontare a crescut cu 168,39 milioane de lei față de săptămâna trecută.

”Suma totală verificată de ANRE și transmisă spre decontare a depășit 10,8 miliarde de lei (…) pentru perioada aprilie 2022 – martie 2023”, a anunțat Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE).

Instituția a primit 908 de cereri de decontare din partea a 89 de furnizori.

Pentru intervalul aprilie 2022 – martie 2023, suma transmisă spre decontare către Ministerul Energiei a fost de 5,14 miliarde de lei.

Pentru perioada noiembrie 2021 – martie 2022, suma solicitată pentru decontare a fost de 2,41 miliarde de lei.

Ministerul Muncii, prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, va deconta 3,25 miliarde de lei pentru consumul clineților casnici.