Ministerul Culturii vrea să redeschidă discuţia privind cumpărarea Cuminţeniei Pământului, eventual în cadrul unei licitaţii. Până atunci, ministerul dorește ca sculptura să poată fi expusă.
Lucian Romașcanu, ministrul Culturii: „Îmi doresc să reexpunem Cuminţenia Pământului pentru că indiferent cine e proprietar, rostul unei opere de artă este să fie în ochii oamenilor care îşi doresc să o vadă. Şi de aici a plecat discuţia mai departe.
Sigur, ca să putem să ne punem un plan de a achiziţiona trebuie să existe şi o intenţie de a vinde. Până în acest moment nu am avut o discuţie directă cu familia sau cu proprietarii şi cu reprezentanţii lor. Ne dorim o preţuire corectă a acestei opere de artă, dacă va fi că statul român să între în proprietatea ei”, conform portalul de știri TVR.
În 2016, statul român a încercat să cumpere Cuminţenia Pământului cu 11 milioane de euro, însă achiziția n-a fost dusă până la final.
Bogdan Grabowski, avocatul moştenitorilor: „Dacă ministrul Culturii doreşte să vorbească cu reprezentanţii proprietarei ştie unde să-i găsească.
Dacă statul român vrea să expună sculptura ar trebui mai întâi să o cumpere. Până atunci nu, sunt şanse foarte mici.
Statul român şi-a bătut joc de proprietari în anul 2016, când a declarat că o cumpără şi la final să nu o cumpere. Ultimele discuţii despre cumpărare au fost în anul 2017. ”
Lucian Romașcanu: „Un mod simplu în care putem face acest lucru este să existe o licitaţie publică, deschisă, la care ministerul să-şi asume dreptul de preempţiune până la suma care poate să şi-o permită.
Dincolo de asta, dacă altcineva din România vrea să o cumpere sau din străinătate, dar sigur condiţia este de a nu o scoate din ţară, noi ne putem retrage şi să o ia altcineva”.