FacebookTwitterLinkedIn

Transparent Design a investit 1,6 milioane de euro în construcția unei centrale fotovoltaice, investiție realizată de E.ON și care asigură circa 25% din consumul fabricii deținute de procesatorul de sticlă plană în Popești Leordeni.

„Mergem mai departe alături de Transparent Design în acest an prin dezvoltarea proiectului cu încă 230 kWp, ceea ce le va asigura în final 30% din energia necesară”, a declarat Claudia Griech, director general E.ON Energie România.

Extinderea proiectului implică instalarea a încă 624 de panouri fotovoltaice printr-o nouă investiție de 255.000 de euro.

Proiectul a presupus livrarea la cheie, de către E.ON, a unui sistem fotovoltaic format din 2.784 de panouri care au fost instalate pe acoperișul halei de producție, al depozitelor și pe sol.

Centrala are o putere nominală instalată de 1.286 kWp și va produce anual circa 1.460 MWh de energie electrică regenerabilă.

E.ON Energie România a montat peste 150 de proiecte fotovoltaice pe segmentul non-rezidențial, în valoare totală de 28,5 milioane de euro. Aceste instalații ar putea produce peste 36 GWh de electricitate pe an.

Transparent Design a înregistrat în 2021 o cifră de afaceri de 6,8 milioane de euro, cu 25% mai mare față de 2020, iar în 2022 compania estimează o cifră de afaceri de peste 10 milioane de euro.