Forbes România a invitat reprezentanți importanți din mediul de afaceri local să vorbească despre lecțiile învățate/trăite în anul 2022 și despre provocările anului 2023 în proiectul editorial #lecțiipentru2023.
Daniela Constantinescu, Country Manager UPS pentru Ungaria, Grecia, România și Slovenia.
Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2022? Argumentați.
Industria în care activăm evoluează rapid, inclusiv cererea pentru livrări mai rapide și pentru o vizibilitate sporită asupra expedițiilor. La nivel global, companiile vor continua să facă investiții semnificative în propriile capacități logistice, în noi tehnologii care le vor ajuta să se concentreze pe nevoile pieței locale. Trebuie să oferim clienților noștri un serviciu rapid, digitalizat și de încredere, care îi poate ajuta să obțină un control cât mai bun într-o piață cu multe provocări și din ce în ce mai competitivă.
Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2022? Care sunt rezultatele activității companiei/ grupului, comparativ cu estimările de la început anului?
Mediul macroeconomic este foarte dinamic, dar suntem în grafic în ceea ce privește realizarea obiectivelor financiare pentru 2022, aplicându-ne strategia și controlând ceea ce putem controla. Pentru clienții noștri, sunt foarte importante alternativele, comoditatea și controlul, așa că ne concentrăm pe livrarea capabilităților care contează cel mai mult pentru ei. De peste un an, UPS trece printr-o transformare radicală în fiecare segment de business – de la conducere și cultură organizațională, până la operațiuni, procese și modul în care activăm pe piață. Am adoptat o nouă strategie „Customer First. People Led, Innovation Driven” și ne ghidăm după conceptul „better-not-bigger” („mai bine, nu mai mare”). Strategia Customer First vizează eliminarea fricțiunilor în relația cu UPS. People Led se referă la îmbunătățirea experienței angajaților noștri, iar Innovation Driven la valoarea adusă acționarilor.
Am anunțat recent veniturile consolidate pentru al treilea trimestru din 2022. Deoarece nu putem face declarații specifice pe țări cu privire la acest subiect, ceea ce vă pot spune este că la nivel global am obținut venituri consolidate de 24,2 miliarde USD, reprezentând o creștere de 4,2% față de trimestrul al treilea din 2021. Profitul operațional consolidat a fost de 3,1 miliarde USD, în creștere cu 7,5% față de trimestrul al treilea din 2021 și cu 6,0% pe o bază ajustată. De asemenea, veniturile din segmentul internațional au crescut cu 1,7%.
Cum a influențat războiul din Ucraina activitatea companiei dvs.?
Prioritatea noastră o reprezintă siguranța angajaților și oferirea de servicii neîntrerupte, evitând astfel posibile perturbări în activitatea clienților noștri. UPS a suspendat temporar toate operațiunile din Ucraina, Belarus și Rusia, cu excepția unor ajutoare umanitare. Deși nu putem comenta în mod specific despre operațiunile noastre din România, vă putem spune că ne desfășurăm în continuare marea majoritate a serviciilor respectând aceleași angajamente de timp pe care clienții noștri le așteaptă de la noi.
Care sunt punctele tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România?
România are un mare potențial, iar economia sa este în continuă dezvoltare. Investim constant în portofoliul nostru de servicii, în rețea și în infrastructura din regiune. Există oportunități uriașe pentru IMM-urile din România, iar exporturile rămân motorul de creștere al afacerii noastre. În România, vom continua să ne perfecționăm rețeaua pentru a ne asigura că răspundem nevoilor clienților noștri și vom continua să creștem alături de ei menținând aceleași capacități de servicii.
Care credeți că sunt măsurile pe care guvernul României ar trebui să le ia pentru ca mediul de afaceri din România să treacă această iarnă fără pierderi majore? (falimente, insolvențe, blocaje)?
În toate țările pe care le deservim observăm importanța continuării investițiilor în întreținerea și dezvoltarea infrastructurii rutiere, care ne vor permite o conexiune mai rapidă cu hub-urile UPS din Europa, răspunzând astfel așteptărilor clienților în ceea ce privește viteza și fiabilitatea. Este la fel de important să dezvoltăm relații transparente, să fim informați cu mult timp în avans cu privire la modificările legislative planificate și să avem timp să reacționăm și să implementăm modificările.
Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar pentru industria/domeniul dvs. în anul 2023?
Mediul economic continuă să fie provocator la nivel global. Perturbările din lanțul de aprovizionare au avut ca rezultat constrângeri de capacitate care au condus la costuri mai mari de transport. Creșterea inflației și provocările din piața muncii continuă să pună presiune pe salarii în anumite piețe. Metoda tradițională de a menține lanțurile de aprovizionare cât mai eficiente din punct de vedere al costurilor și de a reduce pierderile cât mai bine posibil a dus la lanțuri de aprovizionare lungi, complexe și consolidate. Acum vedem că prioritățile guvernamentale și ale consumatorilor se schimbă, fiind afectate de situația pandemică și, prin urmare, scurtarea lanțurilor de aprovizionare, căutarea de oportunități intraregionale și sursele de aprovizionare alternative prezintă mai multe beneficii decât înainte. În plus, creează oportunități de reconstruire a lanțurilor de aprovizionare, mai degrabă decât de a abandona ceea ce avem acum. Deconsolidarea acestor centre tradiționale de producție va schimba modul în care se va desfășura comerțul global în viitor.