FacebookTwitterLinkedIn

În perioada sărbătorilor de iarnă cheltuielile pentru cumpărăturile online ale americanilor au crescut cu mult peste așteptări, potrivit unui raport al Adobe Analytics, iar motivul stă în reducerile mari pe care le-au afișat majoritatea site-urilor pentru a atrage consumatorii speriați de inflație. De la jucării la electronice – totul s-a vândut în cantități record, iar valoarea cumpărăturilor online din timpul sezonului sărbătorilor de iarnă 2022 a fost de $211.7 miliarde.

Adobe Analytics, care măsoară traficul din e-comerț prin monitorizarea tranzacțiilor, are acces la informații în procent de 85% de la top 100 retaileri online din SUA. În timp ce vânzările din online pe perioada sărbătorilor au crescut în volum, ritmul de creștere a acestora a fost mai redus față de alți ani, pentru că în ultimele 12 luni, până în noiembrie 2022, indexul prețurilor la consumator a crescut cu 7.1%.

“La un moment la care consumatorii încercau să facă față creșterii prețurilor la produse cum sunt alimentele, combustibilul și chiriile, reducerile comunicate pe perioada sărbătorilor de iarnă au fost suficient de atractive pentru a atrage atenția – și veniturile rămase disponibile – consumatorilor”, a spus Vivek Pandya, analist-șef la Adobe Digital Insights.

Companii cum sunt Amazon.com, Target Corp, Walmart Inc și Best Buy Co Inc au oferit reduceri din timp pentru a lăsa suficient interval pentru consolidarea cererii și pentru a avea suficient timp să scape de toate stocurile.

Amazon continuă să fie cel mai mare vânzător online din SUA, cu aproape 38% din totalul volumului de vânzări din e-comerț, potrivit firmei de cercetare Insider Intelligence. Pe al doilea loc se situează Walmart, cu o cotă de piață de aproximativ 6%.

Majoritatea reducerilor comunicate în online au fost pentru jucării, care au avut discount-uri chiar și de 34%, față de 19%, cât au fost anul trecut, iar electronicele au avut reduceri de 25%, comparativ cu 8% în anul trecut, potrivit Reuters.