FacebookTwitterLinkedIn

Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, își va închide biroul din Emiratele Arabe Unite, la începutul anului 2023, din cauza sancţiunilor occidentale. Sancţiunile majore impuse de Occident au vizat sistemul financiar al Rusiei după ce Moscova a atacat Ucraina, pe 24 februarie.

Sberbank este una dintre câteva bănci majore ruseşti care au fost excluse din sistemul internaţional de plăţi SWIFT, iar unii directori seniori au fost personal afectaţi de sancţiuni, notează News.ro.

Alexandr Vediahin, prim-vicepreşedintele Sberbank:„Din păcate, în contextul sancţiunilor, ne confruntăm cu constrângeri serioase asupra biroului nostru SberInvest Orientul Mijlociu din Abu Dhabi şi, din păcate, suntem nevoiţi să-l închidem în primul trimestru al anului 2023.”

Totuși, Vediahin a precizat că Sberbank va continua să deservească clienţii de pe piaţa din Emiratele Arabe Unite şi că sunt în curs de desfăşurare comunicări active cu autorităţile de reglementare chineze cu privire la deschiderea unui birou în China.