Şase operatori de reţele de distribuţie a energiei electrice au fost amendaţi cu o sumă totală de 2,4 milioane de lei pentru nerespectarea obligaţiilor legale faţă de consumatori, informează Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), într-un comunicat.
În urma finalizării acţiunilor de control, fiind constatate nerespectări ale obligaţiilor legale, au fost sancţionaţi contravenţional cu câte 400.000 de lei operatorii Distribuţie Energie Electrică România, Distribuţie Energie Oltenia, Delgaz Grid, E-Distribuţie Muntenia, E-Distribuţie Banat şi E-Distribuţie Dobrogea, notează Agerpres.
Potrivit ANRE, ca urmare a numeroaselor petiţii referitoare la racordarea prosumatorilor la reţelele de distribuţie a energiei electrice, au fost semnate mandate de control la operatorii de distribuţie a energiei electrice pentru a verifica modul în care sunt respectate regulile de racordare la un loc de consum existent a instalaţiilor de producere a energiei electrice din surse regenerabile.