
Imobilul în care locuiești constituie una dintre cele mai importante achiziții pe care le vei face. În România, în majoritatea cazurilor, locuințele se cumpără în baza unor credite ipotecare de lungă durata, în multe cazuri pe o perioada de 30 de ani. Astfel, găsirea locuinței potrivite este un proces ce necesită documentare și multă atenție.
Privind partea plina a paharului, ai posibilitatea să vinzi apartamentul luat pe credit, în cazul în care dorești să te muți. Contractele ipotecare îți permit să vinzi imobilul după o anumită perioadă impusă de banca creditoare (de regula , după 2-5 ani, în funcție de bancă) . Asta înseamnă că noul cumparator îți va da toata suma convenită, iar tu vei avea obligația să îți achiți creditul rămas în acel punct, indiferent dacă ai vandut apartamentul pe o sumă favorabilă sau nu.
În rândurile ce urmează, detaliem câteva modalități prin care poți crește valoarea locuinței tale și te poți asigura că își menține poziția în fața inflației, pe termen lung.
1. Prospectarea locuinței
Pasul 1 este cel mai evident: cum alegi locuința mult visată, cu certitudinea că iei o decizie financiară bună?
– Documentează-te cu privire la prețul metrului pătrat din zona aleasă. Asigură-te că prețul cerut de dezvoltator nu depășește (cu mult) media din zonă.
– Amplasarea apartamentului constituie un factor important. Ce mijloace de transport în comun sunt în zona? Sunt suficiente instituții comerciale , servicii amplasate în apropiere ?
– Verifica planul urbanistic zonal al orașului. Unde se incadreaza cartierul ales? Ce proiecte sunt în lucru? Astfel de documente pot fi solicitate la primărie, iar de cele mai multe ori le poti gasi online. Dacă se plănuiesc proiecte de modernizare în zonă, cel mai probabil, exista potențial crescut pentru cartierul respectiv.
2. Îmbunătățirea finisajelor
După ce ai finalizat partea administrativă, este vremea să îți amenajezi nouă locuință. Preferabil ca atunci cand ai ales locuința, nu ai pus mare preț pe finisaje, intrucat dezvoltatorii au un adaos destul de mare pentru acestea. De regulă, e recomandat să dai importanță materialelor din care e concepută construcția. Finisajele se pot schimba, însă calitatea materialelor de construcție va ramane aceeasi.
Înainte de mobilarea viitorului cămin, este bine să iei o decizie privind finisajele actuale. Dacă ușile, faianța din bucătărie, gresia din baie, obiectele sanitare ar putea beneficia de anumite îmbunătățiri, în acest stadiu este cel mai bine să le realizezi.
Mobilarea locuinței se realizeaza în funcție de cromatica casei. Astfel, direcția vizuală a finisajelor trebuie stabilită dinainte.
Nu numai estetica este importantă. Dacă finisajele actuale sunt slab calitative, atunci schimbarea cu unele superioare va crește valoarea imobilului pe viitor.
Mulți cumpărători preferă să cumpere un apartament “la cheie”. Găsirea unor meseriași pricepuți, cat și procesul în sine de amenajare poate fi unul anevoios.
3. Eficientizarea consumului energetic
Fiecare locuință nouă va veni acompaniata de un studiu energetic. Verifică segmentele unde acest sistem poate fi îmbunătățit. Este necesar să instalezi o centrala electrica? Merită să creezi o unitate centrala de control pentru întreaga locuință? Acestea sunt întrebările pe care va trebui sa ți le pui. Un consum de energie eficientizat poate crește substanțial valoarea locuinței și îți va oferi foarte mult confort și costuri bune la consum, pe perioada în care vei locui în acel spațiu.
4. Nu ignora spațiile adiționale
Multe persoane ignora spațiile precum balconul / terasa, dressingul, spațiul de depozitare. Toate aceste spații pot fi îmbunătățite și îți pot crește ( și menține) valoarea locuinței.
Eficientizează spațiile de depozitare prin proiectarea elementelor verticale de depozitare. Transformă un balcon plictisitor într-o terasă cochetă unde îți poți bea cafeaua cu drag. Pe termen lung, toate aceste îmbunătățirin vor fi foarte atractive pentru potențiali cumpărători.
5. Fii mereu asigurat
După investirea atat în locuința mult dorită, cat și în îmbunătățirea/modernizarea acesteia, e vremea să te asiguri ca esti întotdeauna acoperit în cazul unei situații nefericite. Mai ales în cazul unui apartament, cand ai pereți comuni cu alte persoane, accidentele pot apărea oricând ( nu mereu din vina ta). Fie ca e vorba de țevi sparte, reparatii panou de electricitate sau incendii, o asigurare facultativă pentru locuință îți protejează investiția actuală. Cei de la Asirom.ro au soluții personalizate, cu prețuri personalizate pentru fiecare locuință în parte. Poți compara cu asigurarea Casco pentru automobile – accidentele în cazul locuintelor sunt mult mai rare, însă mult mai costisitoare.
Acestea fiind spuse, sperăm că vei ține cont de sfaturile noastre și îți vei pune la punct locuința, pentru a te putea bucura de ea pe deplin, având beneficii pe termen lung.
Sursa foto: Unsplash.com