FacebookTwitterLinkedIn

Declarația comună a miniștrilor de externe ai statelor NATO, reuniți la București, subliniază că Rusia este exclusiv responsabilă pentru războiul din Ucraina, care reprezintă „o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi a Cartei ONU”.

În declarația adoptată se arată că acțiunile inacceptabile ale Rusiei, inclusiv activitățile hibride, șantajul energetic și retorica nucleară, subminează ordinea internațională bazată pe reguli.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat că accentul trebuie pus acum pe ajutorarea Ucrainei împotriva agresiunii rusești.

Jens Stoltenberg: „Aflați aici, în București, membrii NATO au exprimat o susținere puternică pentru Ucraina. Vom continua să sprijinim Ucraina, deși ne opunem războiului, dar o vom sprijini atât cât este nevoie. Aliații au oferit o susținere fără precedent și toate țările s-au angajat și astăzi ca aceste eforturi să continue”, conform RRA.

De asemenea, miniștrii au reafirmat importanța strategică a Mării Negre pentru NATO și angajamentul pentru apărarea fiecărui centimetru de teritoriu aliat.