FacebookTwitterLinkedIn

Bistromar la Timona, deținătorul Alfredo Seafood una dintre cele mai importante mărci din România, sub a cărei denumire sunt importate şi distribuite produse din peşte şi fructe de mare, se așteaptă ca la finalul anului 2022 să raporteze o cifră de afaceri de peste 100 milioane de lei.

În ultima perioadă, consumul de pește și produse din pește a crescut la nivel local, iar valoarea pieței se apropie, în prezent, de un miliard de euro. Tendința ascendentă se va menține și în următoarea perioadă, după ultimele estimări.

De asemenea, în ultimii ani, la nivelul consumului per capita, România se află pe un trend ascendent. În prezent, în România se poate vorbi despre un consum anual de 8 kg per capita, asta în timp ce media anuală la nivelul Uniunii Europene se plasează la 20 kg/ capita.

„Așadar mai avem mult de recuperat, dar oportunitatea constă în potențialul de creștere al pieței, care este foarte mare. La capitolul puncte slabe ale acestui sector, includ producția locală de pește extrem de scăzută, aspect cu care ne-am confruntat și noi, odată cu pregătirea lansării gamei de pește românesc. Și, din păcate, această problemă nu se regăsește numai în segmentul de pește. Este necesar ca România să-și dezvolte potențialul propriu de producție, în ceea ce privește întregul domeniu alimentar”, a explicat pentru Forbes România, în cadrul proiectului editorial special „Lecții pentru 2023”, Mihai Cristian Dărmănescu, fondator Alfredo Seafood și director general Bistromar la Timona.

Recent, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a punctat în cadrul unui eveniment organizat în curtea ministerului că în prezent, România produce aproximativ 20.000 de tone de peşte pe an, însă este capabilă să producă până la 60.000 de tone anual.  

„Dumneavoastră ştiţi că sectorul acesta este predilect şi am spus-o de fiecare dată: românii să mănânce mai mult peşte decât cormoranii. Pentru că, din nefericire, la această dată şi sper să se valideze în Parlamentul României acea iniţiativă, în aşa fel încât se reducem populaţiile de cormorani pentru a putea satisface consumul în România, întrucât la această dată noi nu producem mai mult de 20.000 de tone de peşte în ţară, faţă de posibilităţile pe care le avem de a realiza peste 50.000 – 60.000 de tone de peşte”, a subliniat oficialul român.

Bistromar la Timona s-a concentrat anul acesta pe investiții în noi game, în echipamente pentru modernizarea fabricii și în tot ceea ce înseamnă menținerea, îmbunătățirea calității produselor și serviciilor, precum și extinderea pe alte piețe.

„Contextul economic actual nu este ușor, dar în 2022 am reușit să ne îndeplinim obiectivele de dezvoltare și sunt încrezător că, dacă nu apar evenimente negative majore, vom reuși acest lucru și în 2023”, completează Mihai Cristian Dărmănescu.

Astfel, pentru finalul lui 2022, deținătorul Alfredo Seafood estimează o cifră de afaceri de peste 100 milioane de lei, în creștere cu aproximativ 15% față de 2021, și care se află în graficul-țintă al companiei propus încă de anul trecut.

Anul trecut, compania și-a focusat bugetul de investiții pe zona de logistică și tehnologizare. În ceea ce privește zona de logistică, 2021 a fost anul în care compania a încheiat o tranzacție cu un jucător important din piață care a crescut numărul de clienți recurenți pe lună pentru Frigonet Logistics la 100. Cu un depozit central de aproximativ 1.500 paleți în zona de sud a Capitalei și depozite de tip hub în Cluj, Bacău și Constanța, Frigonet poate atinge 3.000 de puncte de livrare pe săptămână. Zilnic, mașinile frigorifice transportă 20 de tone de pește și 15 tone de alte produse.

Bistromar la Timona, grupul deținut de către familia Dărmănescu este format din două divizii – Alfredo Seafood, divizia de procesare și distribuție a peștelui și fructelor de mare, și BistroMar, restaurant – pescărie pe bază de pește și fructe de mare, situat în București.