FacebookTwitterLinkedIn

Le Manoir, grupul de afaceri care operează în domeniul gastronomiei fine, deținut de antreprenorul român Cristian Preotu, a semnat cu Air France-KLM un acord pentru dezvoltarea combustibililor alternativi în domeniul aviației, compania asumându-și un rol activ în reducerea emisiilor de CO2.

Acordul face parte din programul Corporate SAF (Sustainable Aviation Fuel) lansat de Air France-KLM pentru a propune companiilor să joace un rol activ în viitorul călătoriilor sustenabile.

„Parteneriatul cu Grupul Le Manoir înseamnă un pas în plus în producția de combustibil sustenabil pentru aviație și este foarte important în atingerea obiectivului Air France KLM de a utiliza cel puțin 10% astfel de combustibili pentru aviație la nivel mondial până în 2030. Ne bucurăm să vedem că Le Manoir se alătură efortului grupului Air France KLM de a reduce emisiile de CO2 și amprenta de carbon la nivel global.”, a declarat Răzvan Răduț, Country Sales Manager România pentru Air France-KLM, după semnarea contractului la București.

„Suntem fericiți și mândri să putem contribui la programul Corporate SAF al Grupului Air France KLM. Le Manoir se concentrează pe acțiuni sustenabile în toate activitățile întreprinse la nivelul grupului și investiția în programul Corporate SAF al Air France-KLM înseamnă o participare activă din partea noastră la reducerea emisiilor de CO legate de călătoriile de afaceri.” declară și Cristian Preotu, CEO Le Manoir Group.

Prin intermediul programului SAF, clienții corporate Air France și KLM își pot estima emisiile de CO₂ asociate călătoriei lor, putând determina apoi participarea anuală pe care doresc să o aducă la acest program. Air France-KLM investesc toate contribuțiile în furnizarea și utilizarea de combustibil sustenabil pentru aviație.