FacebookTwitterLinkedIn

Furnizorul de soluții de amenajare interioară Theta Furniture & More a amenajat noua filială a Băncii Comerciale Române din Cluj-Napoca. Spațiul de aprox. 1.000 mp a fost amenajat integral de echipa companiei, iar conceptul a fost realizat de studioul de arhitectură 1722 Studio Lab. 

BCR s-a mutat recent din fostul sediu din Cluj-Napoca într-un alt spațiu nou din Clădirea The Office. Mobilierul a constat într-un mix de produse standard și custom-made realizate în fabrica proprie de producție mobilier. 

“Banca Comercială Română este clientul companiei din anul 2020, când am amenajat spațiul filialei de la Satu Mare (800 mp, P+M). Interacţiunile cu echipa clientului, cu arhitectul, constructorul și cu echipa internă de achiziții, proiectare, execuție & implementare, reprezintă partea cea mai palpitantă din activitatea mea zilnică”, declară Aurel Gaiță, Commercial Manager Theta Furniture & More.