Compania IULIUS se apropie de finalizarea lucrărilor de construcție pentru Palas Campus, cea mai mare clădire de birouri ca suprafață din țară, de 60.000 mp. Proiectul dezvoltat în Iași a atins un grad de ocupare de 100%, înainte de darea în folosință, care va avea loc în primul trimestru din 2023. Printre chiriașii noului hub de birouri se numără companii din domeniul tehnologiei, IT, automotive.
Printre companiile care vor ocupa spații în Palas Campus se numără și Microsoft, care, în prezent, își desfășoară activitatea într-un spațiu din clădirea United Business Center 3, parte a ansamblului multifuncțional Palas Iași.
„Ne dorim ca angajații noștri să se bucure de flexibilitate atât în ceea ce privește programul de lucru, cât și prin asigurarea unui cadru propice dezvoltării profesionale și personale. Așadar, pentru noi este important să creăm un mediu de lucru în care oamenii să se simtă inspirați, încurajați să inoveze și să colaboreze între ei, urmărindu-și în același timp pasiunile și împlinindu-și obiectivele individuale. Facilitățile disponibile în Palas Campus ne oferă posibilitatea de a oferi un astfel de cadru în care angajații pot lucra și se pot relaxa deopotrivă, fără să le fie afectată productivitatea și capacitatea de inovare. Sperăm că această schimbare va aduce, astfel, un plus în activitatea întregii noastre echipe de la Iași”, declară Adina Vidroiu, director HR – Microsoft România, Grecia, Cipru și Malta.
Palas Campus este o investiție ce depășește 120 de milioane de euro. Pe lângă birourile clasa A, Palas Campus va include spații de tip coworking în aer liber, un concept nou de food market, cu restaurante, cafenele și terase, un hub medical, o zonă de servicii care să faciliteze promovarea producătorilor locali, dar și spații pentru dușuri și vestiare, precum și locuri de parcare a bicicletelor.
Palas Campus este un proiect sustenabil încă din faza de proiect, singurul care se află în proces de dublă certificare green – EDGE (Excellence in Design for Greater Efficiencies) al International Finance Corporation (IFC) și LEED (Leadership in Energy and Environmental Design) al US Green Building Council. De altfel, proiectul a atras și primul credit verde acordat unei companii românești, de la IFC, parte a Băncii Mondiale.