FacebookTwitterLinkedIn

Tot ce a dezvoltat One United Properties și ceea ce deține în portofoliu se bazează pe câteva concepte fundamentale care dau valoare imobiliarelor: locație bună, infrastructură, multiple facilități și componente „verzi”.

Viziunea principală pentru dezvoltările One United Properties a fost întotdeauna concentrarea pe comunitate și regenerarea urbană. În strategia de cumpărare a terenurilor, compania se concentrează pe identificarea suprafețelor mari (în special zone centrale, dar abandonate, foste fabrici sau construcții nefinalizate și părăsite) unde pot fi proiectate dezvoltări multifuncționale. În astfel de ansambluri, locuitorii pot beneficia nu doar de  locuințe, ci și de restaurante, servicii, școli, spații verzi, de divertisment, relaxare în aer liber, precum și de birouri moderne și certificate. 

„Proiectul One Herăstrău Park a fost primul pentru care am obținut certificare green, iar acum toate proiectele noastre sunt certificate. One United Properties a dorit să fie un pionier în tot ceea ce face. În domeniul real estate am venit cu inovație și am făcut pași semnificativi în ce privește promisiunile față de domeniul sustenabilității. Suntem în această vară la cel de-al doilea raport al sustenabilității, am investit în renovarea unui monument istoric, suntem prima companie locală care a înființat un comitet ESG și ne-am angajat ca toate clădirile noastre de birouri să fie carbon-neutre”, a explicat Beatrice Dumitrașcu, CEO Residential Division One United Properties.

La începutul anului 2022, One United Properties a lansat un parteneriat cu Veolia care vizează implementarea celei mai avansate și ecologice surse de energie – pompele de căldură geotermală la dezvoltările One Lake District, One High District, One Lake Club și One Peninsula. 

În ce privește portofoliul rezidențial, compania are în special dezvoltări premium, dar și-a îndreptat atenția și spre segmentul mediu‑superior. „Ne dorim să putem aduce proiecte sustenabile în toate cartierele din București, unde o platformă industrială poate deveni un cartier cum este One Cotroceni Park”, a adăugat Beatrice Dumitrașcu. 

Dezvoltatorul are în plan livrarea, anul acesta, a aproape 600 de unități locative, distribuite în patru dezvoltări: One Timpuri Noi (14), One Floreasca Vista (65), One Verdi Park (336) și One Modrogan (47). „Pot spune că One își dorește un portofoliu de dezvoltări mixte, sustenabile, care să răspundă tuturor nevoilor generațiilor tinere, iar toate aceste componente sustenabile pot fi realizate dacă suntem cu toții interesați, deoarece beneficiile obținute sunt cele mai importante”, a punctat Beatrice Dumitrașcu. În opinia sa, toți clienții își doresc aceleași lucruri, când au în vedere achiziția unei proprietăți: să aibă cea mai bună locație, să știe că au un ROI (Return On Investment) foarte bun în caz că vor să vândă, și că, atunci când merg acasă, au un cămin.

Dacă ținem cont de faptul că în jur de 75% din populația Europei locuiește în prezent în zone urbane, iar estimările prevăd că cifra va crește la 80% până în 2050, a dezvolta un mediu urban mai sustenabil devine o sarcină vitală. Iar One United Properties își ia sarcina în serios.