CEO-ul Tesla Inc, Elon Musk, a declarat luni că va fi chief executive al Twitter, compania de social media pe care a cumpărat-o pentru $44 de miliarde, într-o mișcare despre care analiștii de pe Wall Street spun că ar fi putut fi dăunătoare averii miliardarului.
Musk, care se află la conducerea SpaceX, compania care produce rachete, a start-up-ului Neuralink, care va produce cipuri avansate pentru monitorizat activitatea creierului și a companiei Boring Company, l-a concediat săptămâna trecută pe fostul CEO, Parag Agrawal, împreună cu alți opt executivi și a propus deja revizuiri ale protocolului de verificare a identității utilizatorilor Twitter, care până acum a fost o platformă fără abonament plătit.
Răspunzând unei postări a autorului Stephen King care a scris că nu intenționează să plătească $20 pe lună ca să aibă o etichetă care să îi confirme autenticitatea profilului, Musk a scris: “Dar $8? Ai plăti atât?” Musk a spus că introducerea unui preț este singurul mod de a bate trollii și boții de pe platformă și că Twitter nu se poate baza în totalitate doar pe clienții de advertising pentru completarea surselor de venit.
Musk și-a anunțat rolul de CEO al Twitter într-o documentație trimisă către SEC. La începutul săptămânii Musk a anunțat în același fel – informare către SEC – că a devenit singurul director al Twitter ca rezultat al preluării companiei. Acesta și-a adăugat la profilul de Twitter funcția “Chief Twit”. Compania a declinat invitația Reuters de a răspunde cât de mult timp intenționează Musk să rămână CEO sau când are de gând să desemneze pe altcineva.
În documentația trimisă către SEC Musk a notat “Următoarele persoane, care au fost directori ai Twitter anterior datei efective a fuziunii, nu mai au acest rol în cadrul companiei: Bret Taylor, Parag Agrawal, Omid Kordestani, David Rosenblatt, Martha Lane Fox, Patrick Pichette, Egon Durban, Fei-Fei Li și Mimi Alemayehou”. La scurt timp după această informare Musk a scris că dizolvarea boardului este “doar temporară,” fără, însă, a da mai multe detalii.
O replică de duminică a lui Musk pe Twitter, la întrebarea ce a fost “în cea mai mare dezordine la Twitter”, a fost “pare că sunt câte 10 persoane care fac “management” pentru fiecare persoană care scrie cod.”
Nick Caldwell, director general al diviziei Core Technologies a Twitter, a spus luni că a părăsit compania. De la preluarea companiei, care a avut loc la finalul săptămânii trecute, Musk și-a pus deja amprenta pe Twitter, pe care deseori l-a luat în râs că este prea încet în introducerea schimbărilor produselor sau în anularea conturilor spam.
Echipa sa a început deja să aibă întâlniri cu unii angajați pentru a investiga codul software al Twitter și pentru a înțelege cum funcționează diverse aspecte ale platformei, potrivit Reuters.
Acțiunile Tesla au pierdut deja o treime din valoare de când Musk a făcut oferta de a cumpăra Twitter, din aprilie, în comparație cu un declin de doar 12% în standardul indexului publicat de S&P 500 pentru aceeași perioadă de referință.